Codul poștal, indicator mai bun al longevității decât cel genetic, explică un expert

Ar trebui să lucrăm mai mult pentru a trăi mai mult?

Longevitatea este mai degrabă un element social decât biologic sau medical.

De regulă, spunem că este responsabilitatea tuturor să adopte comportamente sănătoase, dar sunt puternic influenţate de locul în care te-ai născut, spune într-un dialog pentru HotNews, profesorul Nicola Palmarini, expert în longevitate şi îmbătrânire.

Nicola Palmarini este directorul Centrului Naţional de Inovare pentru Îmbătrânire (NICA) din Marea Britanie, profesor specializat în probleme de îmbătrânire la Universitatea Newcastle, co-fondator al Edelman Longevity Lab, fost cercetător şi director în AI şi programe de sănătate la IBM Research şi MIT.

Recent, profesore. Palmarini a sprijinit un webinar la lansarea unui raport privind longevitatea. Există un principiu care datează de la Cicero: salus populi suprema lex esto bunăstarea și sănătatea populației trebuie să fie legea supremă.

Guvernul şi statul trebuie să aibă o agendă al cărei scop final este binele cetăţenilor, explică expertul.

El consideră că această agendă, cu cetăţenii în fundal, ar trebui stabilită printr-un parteneriat public-privat clasic: Guvernele trebuie să stabilească această agendă, dar nu pot să o îndeplinească singure. Prin urmare, este necesar să se implice sectorul privat, care poate furniza tehnologii pentru sprijinirea unor politici mai bune pentru cetățeni. Expertul s-a referit şi la durabilitatea economică a statelor, afectată de povara pensiilor.

Există mai multe studii care sugerează că ar trebui să lucrăm mai mult.

Evident, mă refer la cei care își pot permite, adică la cei care au făcut cea mai mare parte muncă intelectuală și nu au supus corpul la eforturi fizice grele de-a lungul vieții lor. În opinia sa, tehnologia poate ajuta în această direcţie.

Și asta pentru că există un factor biologic și neurologic numit „vârsta echivalentă” în statistici, care spune că cineva care are 70 în 2026 nu este la fel ca cineva care are 70 în 1980.

„Ne schimbăm în calitate de oameni din perspectivă biologică şi neurologică,” declară expertul, adăugând însă că există spaţiu la nivelul politicilor publice pentru prelungirea vieţii active.

De ce longevitatea diferă chiar și în același oraș?

Expertul consideră că politicile ar trebui să se bazeze nu numai pe pragurile de vârstă fixă, ci și pe capacitatea umană, pe sănătate și pe participare. „Dacă oamenii trăiesc mai mult şi rămân activi mai mult, atunci vârsta de pensionare, munca flexibilă şi prevenirea medicală pot fi împinse” „fără ca statul să-i trateze automat pe toţi copiii de 70 de ani la fel,” a afirmat Palmarini.

Potrivit lui, speranţa medie de viaţă în Europa este de 80 de ani pentru bărbaţi şi 82 de ani pentru femei. În ţări precum Italia, ajunge la 84 pentru bărbaţi şi 86 pentru femei. Principatul Monaco are o valoare şi mai mare care ar trebui să ne facă să reflectăm asupra relaţiei dintre bogăţie şi sănătate.

„Chiar și în același oraș avem exemple clare: în Londra, între Turnul Hamlets și Kensington există o diferență de 11 ani în speranța de viață, la o distanță de 2,5 km,” spune expertul. La începutul secolului trecut, speranţa medie de viaţă era de 50 de ani.

Persoana care a trăit cel mai mult în istoria omenirii, potrivit datelor înregistrate, este Jeanne Calment, o doamnă din Arles, Franţa.

A trăit 122 de ani. Numărul centenarilor de astăzi de aproximativ 600.000 va ajunge la 4,5 milioane în următorii cinci ani. Cercetarea şi tehnologia par să avanseze mai repede decât bolile generate de societatea modernă.

O viaţă de Jeanne Calment nu mai pare de neconceput, consideră Palmarini.

Educaţia mai contează mult: în medie, persoanele cu studii superioare trăiesc cu 2-6 ani mai mult, în funcţie de ţară, a declarat expertul în longevitate şi îmbătrânire.

România urmează o cale unică, echilibrând punctele forte ale acesteia cu satisfacția timpului liber și accesul la educație gratuită cu provocări semnificative în furnizarea de servicii publice și nivelul de educație. Cu un scor ridicat de satisfacţie pentru timpul liber (7,5 din 10) şi o garanţie constituţională de educaţie gratuită, România sprijină o calitate a vieţii care acordă prioritate relaxării şi învăţării.

Cu toate acestea, doar 23% dintre români au calificări superioare.